Se poate spune că Oana Roman a fost tot timpul în căutarea iubirii adevărate și dezinteresate. Bărbații din viața fiicei lui Petre Roman, fostului prim-ministrul al României, se pot număra pe degetele de la o mână, însă puțini sunt cei care știu povestea pasională dintre vedetă și angajatul unui faimos hotel din Capitală. Flacăra iubirii s-a stins după numai o lună jumătate
Până să-l întâlnească pe fostul soț și tatăl copilului ei, Oana Roman a avut trei relații cunoscute, însă niciuna nu a avut un final fericit.
Prima relație amoroasă pe care nu avea cum să o țină ferită de ochii curioșilor a fost alături de Cornel Păsat, bărbatul pe care l-ar fi iubit cel mai mult și alături de care a trăit timp de 7 ani. Deși spera la un viitor alături de dansatorul trupei Flamingo Boys, legătura dintre cei doi avea să se deterioreze treptat, de-a lungul anilor, din cauza unor probleme mai vechi, conflicte ce mocneau de ani buni, dar și din cauza faptului că începuseră să aibă viziuni diferite.
Cu lipici la bărbați tinerei, imediat după despărțirea de Cornel Păsat, Oana Roman avea să trăiască o iubire pasională și cu Alex Căscătău, de meserie liftier la un renumit hotel din București. Deși aveau planuri mari de viitor, iar tânărul își făcuse bagajele și se mutase în casa mezinei lui Petre Roman, pasiunea dintre cei doi s-a consumat după doar o lună jumătate de relație. După idila cu Oana, Alex s-ar fi împăcat cu fosta iubită, alături de care și-a întemeiat o familie.
În anul 2009, în viața Oanei Roman a apărut Alex Avram, un manechin renumit, colaborator al lui Cătălin Botezatu și al Adinei Buzatu. La vremea respectivă, cei doi își doreau discreție, însă relația lor nu a avut cum să rămână prea mult în umbră. Flacăra iubirii dintre ei nu a durat mai mult de un an. S-au despărțit, s-au împăcat de câteva ori, însă finalul a fost același. Cei doi ar fi fost văzuți ultima dată în anul 2012, la Monte Carlo, acolo unde au petrecut câteva zile.
Când nimeni nu se aștepta și când nu mai spera ca soarele să răsară și pe strada ei, în urmă cu 9 ani, Oana Roman l-a cunoscut pe Marius Elisei, un tânăr cu 11 ani mai mic decât ea. Cei doi nu au stat mult pe gânduri, și-au unit destinele și au devenit părinți. Deși au încercat să facă față problemelor și provocărilor din cuplu, se pare că și de data aceasta relația a avut același deznodământ. La începutul acestui an, după mai multe împăcări și despărțiri, Marius și Oana au decis să se despartă definitiv.